Skip to main content

În perioada recentă am observat cu toții o dezvoltare rapidă a transporturilor aeriene în țara noastră, în special în special pe segmentul mai ieftin, denumit low-cost, cel care este accesibil pentru cei mai mulți dintre pasageri. Aici se concurează operatori mai cunoscuți precum Wizz Air, Ryanair, Blue Air dar și câteva companii mai puțin cunoscute sau nou venite pe piață: Pegasus, Fly Dubai, Eurowings sau Ernest Airlines. Am mai discutat aici despre companiile low-cost și la ce ar trebui să vă așteptați atunci când zburați cu o astfel de cursă.

Ne este tuturor destul de clar că un zbor al unei companii Low-Cost este semnificativ mai ieftin decât un zbor al unei companii aeriene obișnuite (cum e Tarom spre exemplu). Dar este foarte greu de calculat de obicei care dintre companiile low cost este mai ieftină. Cel mai des nu putem compara costurile pentru că diferă prea mulți factori: destinația, data zborului, vârsta pasagerilor, gradul de ocupare al avionului etc. Până și serviciile suplimentare de tipul bagajelor de cală, îmbarcare prioritară sau rezervarea locurilor din avion au prețuri variabile, care depind de o mulțime de criterii. Iar toate acestea descurajează puternic orice tentativă de comparare a prețurilor.

Dar am încercat o comparație cât mai corectă a prețurilor celor 3 mari companii low-cost din România: Wizz Air, Blue Air și Ryanair, pentru că vrem cu orice preț să aflăm care Low-Cost e mai ieftin!

Metodologia:

Am încercat să rezervăm online bilete pentru o familie formată din 3 persoane (2 adulți și un copil de 10 ani) pe aceeași rută (am ales București – Bruxelles Charleroi fiindcă este deservită de toate cele 3 companii) și pentru aceleași date de călătorie (plecare pe 23 și întoarcere pe 25 ianurie 2019). Pentru a estima o situație cât mai realistă, am inclus în calcul costul unui singur bagaj de cală de 20kg (suficient pentru întreaga familie pentru o deplasare de 2 zile), serviciul de îmbarcare cu prioritate pentru cei doi adulți (acolo unde a fost disponibil) și am rezervat locurile cele mai ieftine disponibile în avion atât la dus cât și la întors, pentru ca cei 3 să poată sta împreună, unul lângă altul. În momentul în care am ajuns la pasul de plată online, am notat totalul afișat și am închis pagina de internet. Testul a fost făcut în data de 27 Iulie 2018, deci cu cca. 6 luni înainte de data zborului și bineînțeles toate prețurile se vor modifica probabil în fiecare zi ce trece. Menționăm că această verificare a fost făcută punctual pe datele specificate mai sus și că este foarte posibil să nu fie reprezentativă pentru toate rutele și datele de călătorie.

Rezultatele sunt însă interesante și vi le prezentăm mai jos. Prețurile sunt exprimate în lei, fiind preluate așa direct de pe site-urile companiilor aeriene sau fiind transformate de noi din euro la cursul de 4.65 Ron/Euro, reprezentativ pentru luna iulie 2018 când ar fi fost plătite aceste bilete.

PREȚUL TOTAL (pentru 3 persoane, cu cele mai ieftine locuri rezervate, un singur bagaj de cală iar adulții cu îmbarcări prioritare):

  • Cel mai ieftin este Ryanair cu un preț total de 880,71 lei, situându-se la cca. 50% din prețul următoarei clasate
  • locurile 2 și 3 sunt ocupate de Wizz Air cu 1719 lei și Blue Air cu 1834,74 lei, diferența de preț dintre acestea două companii fiind minoră, de cca 115 lei

Notă: toate aceste costuri sunt reduse comparativ cu costul unei linii aeriane naționale (ex: costul total Tarom pt. această călătorie era de cca. 5000 lei – nu am expus aici detaliile întrucât nu aceste este obiectul acestui articol.)

Dar să aruncăm o privire la elemente componente ale costului:

A) Zborul propriu zis:

Bineînțeles, Ryanair are cel mai mic cost pentru zborul propriu zis, aș cum ne și așteptam, cunoscând rezultatul final dar observăm că Wizz Air este semnificativ mai ieftin față de Blue Air la acest capitol, diferența dintre ele fiind de peste 400 lei. Ne așteptăm deci ca diferența de preț să se regăsească în costul serviciilor suplimentare.

  • Ryanair: dus 78,21 lei / pers. ; întors 78,21 lei / pers. ; total 3 persoane dus-întors: 469,28 lei
  • Wizz Air: dus 229 lei / pers. ; întors 179 lei / pers. ; total 3 persoane dus-întors: 1124 lei
  • Blue Air: dus 256,19 lei / pers. ; întors 256,19 lei / pers. ; total 3 persoane dus-întors: 1537,14 lei

B) Bagajul de cală de 20 kg:

Aici toate companiile par să aibă prețurile aliniate în jurul valorii de 240 lei, diferențele între ele fiind minore. Remarcăm însă că Ryanair este cel mai ieftin și la acest capitol.

  • Wizz Air: dus 125 lei ; întors 120 lei / pers. ; total dus-întors: 245 lei
  • Blue Air: dus 120 lei ; întors 120 lei / pers. ; total dus-întors: 240 lei
  • Ryanair: dus 116,25 lei ; întors 116,25 lei / pers. ; total dus-întors: 232,50 lei

C) Locurile rezervate:

Wizz Air pare să taxeze de cca. 3 ori mai scump locurile rezervate, comparativ cu celelalte companii. Din nou, remarcăm că și la acest capitol Ryanair este cel mai ieftin, chiar dacă e foarte apropiat de următorul clasat.

  • Ryanair: dus 24,4 lei ; întors 24,4 lei ; total 3 persoane dus-întors: 48,8 lei (copilul a primit loc rezervat gratuit pentru că minim unul dintre părinți a rezervat un loc contra cost)
  • Wizz Air: dus 87 lei ; întors 87 lei ; total 3 persoane dus-întors: 174 lei
  • Blue Air: dus 28,80 lei ; întors 28,80 lei ; total 3 persoane dus-întors: 57,60 lei (la Blue Air cele mai ieftine locuri costă 9,6 lei / persoană / sens dar sunt limitate ca număr, următoarele locuri costând semnificativ mai mult).

D) Îmbarcarea Prioritară:

Am aplicat costul acestui serviciu numai adulților, având în vedere că toate liniile aeriene vor lăsa și copilul să se îmbarce împreună cu adulții, chiar dacă nu are achiziționat acest serviciu. De remarcat că Wizz Air este aici ușor mai ieftin decât Ryanair iar la Blue Air acest serviciu nu este disponibil deloc.

  • Wizz Air: dus 19 lei / pers. ; întors 19 lei / pers. ; total dus-întors: 76 lei
  • Blue Air: serviciul nu este disponibil
  • Ryanair: dus 23,25 lei / pers. ; întors 23,25 lei / pers. ; total dus-întors: 93 lei

Așadar acesta este clasamentul prețurilor, punctual pe această rută și pe aceste date de călătorie. Situația poate diferi bineînțeles pe alte rute și la alte date iar posibilitățile de a alege o anumită companie vor fi limitate întrucât fiecare din aceste companii zboară pe rutele proprii, diferite de ale celorlalte. De asemenea, costurile pentru acest zbor se vor modifica pe măsură ce timpul trece, pentru că locurile ieftine se vând, rămânând disponibile doar cele mai scumpe.

Recomandarea Travelkit: pentru a obține un cost cât mai mic la zborurile low-cost vă recomandăm să verificați cu atenție ce companii low-cost zboară pe ruta care vă interesează, să comparați prețurile și să cumpărați biletele cu cât mai mult timp în avans. De asemenea, face sens să achiziționați toate serviciile suplimentare odată cu biletele de avion, întrucât la acest moment tind să fie cele mai ieftine. Sau să călătoriți cu cât mai puține servicii suplimentare (loc rezervat, bagaje de cală, îmbarcare prioritară), chiar dacă astfel veți avea de suferit la capitolul confort – uneori merită.

Abonați-vă la newsletterul Travelkit pentru a fi la curent cu toate noutățile din domeniu. În plus, veți putea descărca gratuit „Ghidul Zborurilor Low-Cost – Ediția 2018” care conține informațiile esențiale despre zborurile low-cost: limitări bagaje, taxe suplimentare, reglementări de securitate și vamale.

 

Join the discussion One Comment

Leave a Reply